Quichotte

54.95 lei cu TVA

Autor:Salman Rushdie

Traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun

Roman nominalizat la Booker Prize 2019

În America zilelor noastre, un spaţiu divizat de conflicte sociale şi rasiale, Ismail Smile se îndrăgosteşte de vedeta TV Salma R. Vîrstnicul domn Smile, un Don Quijote tragicomic al lumii contemporane, este originar din India, lucrează ca agent de vînzări la firma de produse farmaceutice a vărului său, iar iubirea lui fără speranţă îl face să pornească într-o călătorie iniţiatică, să dea viaţă prin mijloace cvasimagice unui fiu imaginar, noul Sancho, şi să intre într-o sarabandă de aventuri care îl vor duce în cele din urmă spre sfîrşitul lumii. În paralel, misteriosul Autor al noilor aventuri quijoteşti, ajuns la aceeaşi vîrstă cu eroul său, încearcă să-şi pună ordine în viaţă şi să-şi repare – la fel ca domnul Smile – marile greşeli ale trecutului. Astfel se trezeşte în miezul unei intrigi încîlcite, în care sînt implicate serviciile secrete ale Statelor Unite şi care seamănă foarte mult cu romanele sale de spionaj. O lume se sfîrşeşte – sau nu –, o iubire se împlineşte – sau nu –, un fiu e recuperat de părintele său – sau nu… Imaginaţia lui Salman Rushdie se dezlănţuie, construieşte universuri şi le demolează, parodiază şi emoţionează, iar noul său roman este un autentic tur de forţă, în care jocul între realitate şi ficţiune se împleteşte cu o critică socială acerbă.

„Însă a răspuns bucuros la întrebările Surorii și a fost încurajat de interesul ei pentru ce-i spunea. I-a povestit cum voia să se răfuiască cu cultura de doi bani a vremurilor lui, care distrugea și îndobitocea, la fel cum Cervantes se războise cu cultura de doi bani din epoca sa. I-a spus că încerca să scrie în același timp și despre iubirea imposibilă și obsesivă, despre relațiile dintre tați și fii, despre certurile dintre frați și, da, despre lucruri de neiertat, despre imigranți indieni, despre rasismul la adresa lor, despre escrocii
din rîndul lor, apoi despre spioni cibernetici, despre chestii științifico-fantastice, despre întrepătrunderea realităților ficționale și «reale», despre moartea autorului și sfîrșitul lumii. I-a mai zis că voia să includă și elemente de parodie, satiră și pastișă.” (Salman Rushdie)

„Poate că în asta consta condiția umană: să trăiești în interiorul unor ficțiuni create de neadevăruri sau de ascunderea adevărurilor. Poate că viața omului era cu adevărat ficțională în sensul ăsta – că aceia care o trăiau nu înțelegeau că nu e reală.” (Salman Rushdie)

„Romanul lui Rushdie nu înseamnă doar o repovestire a lui Don Quijote, ci și multe alte lucruri. Este o satiră la adresa știrilor false, a post-adevărului, a momentului cultural Trump, în care însuși conceptul de realitate se destramă. Este un roman SF, un roman de spionaj, un roman al călătoriei, o mostră de realism magic. Este o parabolă despre schimbările climatice și o poveste cu imigranți într-o perioadă de accese antiimigrație. E o poveste de iubire ce se transformă într-o dramă de familie… Personajele, istorisirile și lumile se ciocnesc și se sfărîmă spectaculos, iar Rushdie ține totul sub control într-o manieră captivantă.” (The Independent)

„Un roman încîntător, lipsit de sentimentalism și încărcat de sentimente… o reamintire a lucrurilor care mențin un oarecare echilibru în viețile oamenilor – un mod de a simți și un mod de a povesti. Iubirea și limbajul.” (The New York Times Book Review)

„O carte sclipitoare… cum nu se poate mai potrivită pentru acest moment de debandadă transcontinentală.” (Financial Times)

În stoc

ISBN 9789734684519 Categorie

Autor: Salman Rushdie

Traducător: Dana Crăciun

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2021

Nr. pagini: 464

Ilustrator:

Descriere carte: Traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun

Roman nominalizat la Booker Prize 2019

În America zilelor noastre, un spaţiu divizat de conflicte sociale şi rasiale, Ismail Smile se îndrăgosteşte de vedeta TV Salma R. Vîrstnicul domn Smile, un Don Quijote tragicomic al lumii contemporane, este originar din India, lucrează ca agent de vînzări la firma de produse farmaceutice a vărului său, iar iubirea lui fără speranţă îl face să pornească într-o călătorie iniţiatică, să dea viaţă prin mijloace cvasimagice unui fiu imaginar, noul Sancho, şi să intre într-o sarabandă de aventuri care îl vor duce în cele din urmă spre sfîrşitul lumii. În paralel, misteriosul Autor al noilor aventuri quijoteşti, ajuns la aceeaşi vîrstă cu eroul său, încearcă să-şi pună ordine în viaţă şi să-şi repare – la fel ca domnul Smile – marile greşeli ale trecutului. Astfel se trezeşte în miezul unei intrigi încîlcite, în care sînt implicate serviciile secrete ale Statelor Unite şi care seamănă foarte mult cu romanele sale de spionaj. O lume se sfîrşeşte – sau nu –, o iubire se împlineşte – sau nu –, un fiu e recuperat de părintele său – sau nu... Imaginaţia lui Salman Rushdie se dezlănţuie, construieşte universuri şi le demolează, parodiază şi emoţionează, iar noul său roman este un autentic tur de forţă, în care jocul între realitate şi ficţiune se împleteşte cu o critică socială acerbă.

„Însă a răspuns bucuros la întrebările Surorii și a fost încurajat de interesul ei pentru ce-i spunea. I-a povestit cum voia să se răfuiască cu cultura de doi bani a vremurilor lui, care distrugea și îndobitocea, la fel cum Cervantes se războise cu cultura de doi bani din epoca sa. I-a spus că încerca să scrie în același timp și despre iubirea imposibilă și obsesivă, despre relațiile dintre tați și fii, despre certurile dintre frați și, da, despre lucruri de neiertat, despre imigranți indieni, despre rasismul la adresa lor, despre escrocii
din rîndul lor, apoi despre spioni cibernetici, despre chestii științifico-fantastice, despre întrepătrunderea realităților ficționale și «reale», despre moartea autorului și sfîrșitul lumii. I-a mai zis că voia să includă și elemente de parodie, satiră și pastișă.” (Salman Rushdie)

„Poate că în asta consta condiția umană: să trăiești în interiorul unor ficțiuni create de neadevăruri sau de ascunderea adevărurilor. Poate că viața omului era cu adevărat ficțională în sensul ăsta – că aceia care o trăiau nu înțelegeau că nu e reală.” (Salman Rushdie)

„Romanul lui Rushdie nu înseamnă doar o repovestire a lui Don Quijote, ci și multe alte lucruri. Este o satiră la adresa știrilor false, a post-adevărului, a momentului cultural Trump, în care însuși conceptul de realitate se destramă. Este un roman SF, un roman de spionaj, un roman al călătoriei, o mostră de realism magic. Este o parabolă despre schimbările climatice și o poveste cu imigranți într-o perioadă de accese antiimigrație. E o poveste de iubire ce se transformă într-o dramă de familie... Personajele, istorisirile și lumile se ciocnesc și se sfărîmă spectaculos, iar Rushdie ține totul sub control într-o manieră captivantă.” (The Independent)

„Un roman încîntător, lipsit de sentimentalism și încărcat de sentimente... o reamintire a lucrurilor care mențin un oarecare echilibru în viețile oamenilor – un mod de a simți și un mod de a povesti. Iubirea și limbajul.” (The New York Times Book Review)

„O carte sclipitoare... cum nu se poate mai potrivită pentru acest moment de debandadă transcontinentală.” (Financial Times)

Prezentare autor: Salman Rushdie s-a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vîrsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s-a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s-a întors în Anglia, unde şi-a construit o carieră de scriitor profesionist. A debutat în 1975, cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I-au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pămîntul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010), Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi (2015), Casa Golden (2017). Pe lîngă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994) şi volumele de publicistică Patrii imaginare (1992) şi Dincolo de limite (2002) şi jurnalul de călătorie Surîsul jaguarului (1987). În 2012 i-a apărut volumul de amintiri Joseph Anton: Memorii, în care dezvăluie cu o sinceritate tăioasă evenimentele din perioada cea mai grea a vieţii sale, cînd, în urma condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini printr-un edict religios, a fost silit să se ascundă treisprezece ani sub un nume fals. De-a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lîngă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i-a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i-a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în Statele Unite, în New York City.