Stoner

24.95 lei cu TVA

Autor: John Williams

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

O capodoperă necunoscută, un roman redescoperit după 50 de ani și devenit bestseller internațional
„Una dintre cele mai fascinante cărți pe care le veți citi vreodată.” (Tom Hanks)

William Stoner, fiul unor fermieri, se înscrie la Universitatea din Missouri pentru a studia agricultura. Încet-încet, își dă seama că adevărata sa vocație este literatura. Ajuns profesor, va încerca să insufle generațiilor de studenți dragostea pentru lectură, ducînd în același timp o viață aparent banală, care capătă însă o valoare universală. E, de fapt, viața majorității dintre noi, cu conflictele, singurătățile, izbînzile și mai ales înfrîngerile noastre într-o lume cel mai adesea potrivnică. Stoner este o experiență literară unică, un imn închinat literaturii care ne modelează viețile.

În stoc

ISBN 978-973-46-6179-4 Categorii ,

Autor: John Williams

Traducător: Ariadna Ponta

Editura/Colecție: Polirom/TOP 10

An apariție: 2016

Nr. pagini: 336

Descriere carte:

O capodoperă necunoscută, un roman redescoperit după 50 de ani și devenit bestseller internațional
„Una dintre cele mai fascinante cărți pe care le veți citi vreodată.” (Tom Hanks)

William Stoner, fiul unor fermieri, se înscrie la Universitatea din Missouri pentru a studia agricultura. Încet-încet, își dă seama că adevărata sa vocație este literatura. Ajuns profesor, va încerca să insufle generațiilor de studenți dragostea pentru lectură, ducînd în același timp o viață aparent banală, care capătă însă o valoare universală. E, de fapt, viața majorității dintre noi, cu conflictele, singurătățile, izbînzile și mai ales înfrîngerile noastre într-o lume cel mai adesea potrivnică. Stoner este o experiență literară unică, un imn închinat literaturii care ne modelează viețile.

Prezentare autor:

Scriitor, editor și profesor universitar, John Williams s-a născut în 1922 în Clarksville, Texas. S-a înrolat în aviaţia Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, petrecînd doi ani şi jumătate în China, Birmania şi India. La sfîrşitul războiului, se înscrie la Universitatea din Denver. Debutează în 1948 cu romanul Nothing But the Night, urmat de volumul de poeme The Broken Landscape (1949). În 1960 îi apare al doilea roman, Butcher’s Crossing, o frescă a vieţii din Kansasul anilor 1870. În 1963, graţie unei burse Rockefeller, face o călătorie de documentare în Italia, călătorie care va sta la baza romanului său din 1972, Augustus. În 1965 îi apare romanul Stoner, povestea vieţii unui profesor imaginar de la Universitatea din Missouri. Intrat în atenţia publicului după aproape jumătate de secol, romanul devine fenomen editorial internaţional, traducerea în limba franceză fiind semnată de celebra scriitoare Anna Gavalda. Romanul Augustus, care înfăţişează Roma din timpul împăratului Octavian Augustus, a primit prestigiosul National Book Award for Fiction, ex aequo cu Chimera de John Barth. John Williams a murit în 1994, înainte de a termina manuscrisul romanului The Sleep of Reason.