Uimitoarele peripeţii ale liliacului Vico în Mirabelia

29.95 lei cu TVA

Autor:Radu Țuculescu

(love story)
O poveste cum alta nu mai este şi nici nu va mai fi pentru adulţi, tineri şi copii

Cu ilustrații de Radu Răileanu
Vârsta recomandată 9+

Vico s-a născut într-o familie de lilieci-vampiri. Încă de mic a fost o excepție. Un nonconformist. Nu doarme atârnat cu capul în jos, precum părinții și frații săi. Se hrănește doar cu fructe, de aceea se declară, cu mândrie, fructarian! Are mult umor și e deosebit de talentat la muzică. Învață să cânte la saxofon, iar la ultima serbare școlară interpretează cu mare succes bluesuri pe scenă. După absolvire își ia saxofonul strălucitor ca aurul și pornește prin lume. Se oprește în Mirabelia, o țară la marginea mării, bogată în livezi și păduri. Aici o întâlnește pe șerpoaica Sarisa. Ce întâmplare, ce întâlnire, ce coincidență! Șerpoaica este solistă vocală de blues, una foarte apreciată în ținut. O șerpoaică vegetariană, maestră în prepararea siropurilor și a dulcețurilor! Dragostea pentru muzică îi va uni pe cei doi. Vor locui într-o pădure întinsă, bogată, unde viețuiesc animale dintre cele mai felurite. Mirabelia este o țară imperialo-regală – cum alta nu mai e pe lume –, condusă de un împărat (rinocerul uriaș) și de o regină (gazela grațioasă) care organizează anual, în marea poiană a pădurii, Balul toleranței, unde sunt invitate toate viețuitoarele din ținut. Numeroasele aventuri ale liliacului Vico și ale șerpoaicei Sarisa sunt palpitante, misterioase, pline de neprevăzut, de suspans, dar și de umor.

„Mirabelia este țara unde, pe lângă multe alte minuni, într-o formație de jazz bluzează împreună un liliac-saxofonist, o șerpoaică-vocalistă, un păianjen-percuționist, un cimpanzeu-contrabasist, un bursuc-muzicuțologist și o veveriță care cântă la pian prin rotație cu o șopârlă din soiul Moloch horridus… În cea mai desăvârșită armonie. Deloc ciudat pentru țara care găzduiește Balul toleranței! Dar pentru că nicăieri lucrurile nu pot fi tot timpul perfecte, și Mirabelia este lovită de pandemia strănutului. Noroc cu muzicienii noștri! Numai un autor care e și scriitor, și muzician (ba chiar și magician) poate scrie o asemenea poveste. Și Radu Țuculescu este toate trei.” (Florin Bican)

Doar 1 în stoc

ISBN 9789734689866 Categorie

Autor: Radu Țuculescu

Traducător:

Editura/Colecție: Polirom Junior

An apariție: 2022

Nr. pagini: 160

Ilustrator:

Descriere carte: (love story)

Prezentare autor: Radu Țuculescu (născut la 1 ianuarie 1949, în Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima“ din Cluj, secția vioară. Dintre romanele publicate, menționăm: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mameibătrâne (2006), Stalin, cu sapa-nainte (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017), Femeia de marțipan (2020). A mai scris poveștile din seria pentru copii Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului (2 volume, 2017, 2018) și volumele de teatru Bravul nostru Micșa! (2010) și Trei în dormitor (2021). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia și Ucraina, iar piesele de teatru au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană și franceză.