Urme de bucurie
39.00 lei cu TVA
Autor:Sara Turetta
Traducere de Liliana Nechita
„Cartea Sarei este despre curajul de a schimba lumea, despre lupta ei cu un sistem corupt și cu indiferența oamenilor. Într-un fel, m-a durut să văd că a deschis cutia Pandorei, de parcă acea parte urâtă ar trebui acoperită la nesfârșit. Dar știu că ne vom face bine numai dacă ne vom da seama că suntem bolnavi.
Această carte e un bisturiu, taie în carnea vie a ideii că suntem grozavi și ne arată așa cum suntem, prea des nepăsători față de copii, bătrâni și animale. Este o lecție despre speranță și despre cum să nu cedezi atunci când crezi că totul e împotriva ta.
Despre dorința de a lăsa urme. De fericire, desigur.“ — LILIANA NECHITA
„Dacă mă gândesc la acești douăzeci de ani petrecuți în România, îmi vin în minte cele 41.000 de animale sterilizate și suferința pe care am evitat‑o, iar imaginea celor peste 8.000 de câini adoptați în casele din Europa mă liniștește. Dar Save the Dogs a schimbat și viața celor care lucrează pentru asociație; a cetățenilor europeni care au primit un câine de la noi, vindecându‑se uneori de vreo boală sau de depresie; a sutelor de copii care vizitează centrul Urme de bucurie – în fiecare an le arătăm că animalele sunt tovarăși de drum, cu o mulțime de calități. A schimbat și viața multor români, care consideră oaza noastră un adevărat miracol. Lor aș vrea să le spun că luptele pentru o Românie mai dreaptă și mai echilibrată sunt și ale mele; chiar dacă văd lucrurile prin prisma drepturilor animalelor și a muncii la Save the Dogs, inima mea bate la unison cu inimile românilor care luptă să construiască o țară mai bună.
Sper ca bătăile inimii mele să ajungă până la voi, dragi cititori.“ — SARA TURETTA
În stoc
Autor: Sara Turetta
Traducător:
Editura/Colecție: Humanitas
An apariție: 2022
Nr. pagini: 2022
Ilustrator:
Descriere carte: Traducere de Liliana Nechita

Prezentare autor: SARA TURETTA se naște în 1973 la Vercelli și își petrece primii șapte ani din viață între Belgia și Olanda. În 1980 se întoarce împreună cu familia în Italia, unde urmează liceul clasic și își finalizează studiile la Universitatea Catolică din Milano, Facultatea de Litere Moderne–Comunicare Socială. După mai multe experiențe de voluntariat cu bătrâni și persoane cu dizabilități, în jurul vârstei de douăzeci de ani începe să se implice în activitatea unui adăpost pentru câini, dedicându-se animalelor abandonate. După terminarea facultății începe să lucreze în domeniul comunicării și în 2000 se angajează la agenția internațională de publicitate Saatchi & Saatchi. În 2001, când masacrarea câinilor fără stăpân din România șochează opinia publică, Sara pleacă la București pentru a duce ajutoare, urmând exemplul lui Brigitte Bardot. În anul următor își dă demisia de la Saatchi și se mută la Cernavodă, un oraș al cărui primar a acceptat să oprească uciderea câinilor. Locuiește acolo timp de patru ani, iar din 2006 până în 2017 face lunar naveta Italia–România, coordonând acest proiect. În 2005 fondează Save the Dogs and other Animals Italia și în 2006 deschide un sediu la Milano, care se ocupă de strângerea de fonduri și comunicare. Astăzi, asociația sa adună circa 1,7 milioane de euro anual și are circa 60 de colaboratori în Italia și România, pe lângă diferiți parteneri internaționali și mii de donatori. În 2017 se inaugurează cea mai mare clinică veterinară din România, realizată în interiorul centrului „Urme de bucurie“, unde Save the Dogs primește sute de animale abandonate. Spitalul și adăposturile sunt o construcţie unică în Europa de Est. În 2012, președintele Italiei îi acordă titlul de Cavaler al Ordinului Stela Italiei; a primit numeroase premii, printre care, tot în 2012, premiul Wangari Maathai al asociației La Sud; premiul Christian Marsh al organizației britanice WSPA; premiul Jeanne Marching al asociației britanice The Jeanne Marching Trust în 2016; premiul Clarissa Baldwin al organizației britanice Dogs Trust în 2017 şi premiul Margherita d’Argento în 2022.