Valea mea

49.00 lei cu TVA

Autor:Claude Ponti

Publicată în anul 1998, „Valea mea” descrie, prin ochii micului Tobi-Blu, universul Tuimilor. Aceștia sunt ființe antropomorfe, cu urechi mici și cozi ca de veveriță, care trăiesc în Copacii-Casă, pe Falezele Albastre.
Tobi-Blu își povestește propria copilărie petrecută în „cea mai frumoasă vale din lume”, ne introduce în genealogia familiei sale numeroase și în istoria arborelui familial, Copacul-Casă, plantat de bunica bunicului tatălului bunicii mamei lui Tobi-Blu, pe când aceasta avea o sută doi ani. Valea este un loc misterios în care dorințele Tuimilor se îndeplinesc. Este un loc al cunoașterii, al asimilării lumii înconjurătoare de-a lungul zilelor, nopților și anotimpurilor, prin obiceiuri moștenite din strămoși și prin joc, la adăpost de orice pericol. O lume în care copiii se pot rătăci în pădure în joacă și sunt protejați, chiar și atunci când se întâmplă să cadă din cer.
În acest univers, viața se desfășoară netulburată, iar timpul curge într-un ritm aparte. Astfel, nu e de mirare că Piong, pe când era copil, se rătăcește într-o pădure timp de trei sute de ani, iar când iese de acolo este doar ceva mai mărișor.

Când m-am născut, mama a zis: „Ce Tuim micuț și frumos! E dulce și moale precum Insula Stufoasă-Pufoasă. O să-l numim Tobi-Blu.“ M-a sărutat, iar tata m-a ridicat în palmă și m-a arătat lumii, stelelor și lunii. A spus: „Iată noul nostru copil, pe nume Tobi-Blu.“ Lumea întreagă m-a văzut, iar eu am văzut că lumea era foarte mare, avea cerul deasupra, valea dedesubt și familia mea în mijloc. Familia mea înseamnă tata, mama, părinții mamei, care-și beau ceaiul tolăniți pe o creangă, părinții tatei, care iubesc animalele, cele patru surori ale mele, cei patru frați, eu și Didi al meu, care se teme de ploaie.
„Valea mea” este o invitație de a descoperi tainele acestui spațiu fondator și formator al copilăriei, prin oglinda propriei copilării.

Doar 2 în stoc

ISBN 9786069539217 Categorie

Autor: Claude Ponti

Traducător:

Editura/Colecție: Portocala albastră

An apariție: 2021

Nr. pagini: 44

Ilustrator:

Descriere carte: Publicată în anul 1998, „Valea mea" descrie, prin ochii micului Tobi-Blu, universul Tuimilor. Aceștia sunt ființe antropomorfe, cu urechi mici și cozi ca de veveriță, care trăiesc în Copacii-Casă, pe Falezele Albastre.
Tobi-Blu își povestește propria copilărie petrecută în „cea mai frumoasă vale din lume”, ne introduce în genealogia familiei sale numeroase și în istoria arborelui familial, Copacul-Casă, plantat de bunica bunicului tatălului bunicii mamei lui Tobi-Blu, pe când aceasta avea o sută doi ani. Valea este un loc misterios în care dorințele Tuimilor se îndeplinesc. Este un loc al cunoașterii, al asimilării lumii înconjurătoare de-a lungul zilelor, nopților și anotimpurilor, prin obiceiuri moștenite din strămoși și prin joc, la adăpost de orice pericol. O lume în care copiii se pot rătăci în pădure în joacă și sunt protejați, chiar și atunci când se întâmplă să cadă din cer.
În acest univers, viața se desfășoară netulburată, iar timpul curge într-un ritm aparte. Astfel, nu e de mirare că Piong, pe când era copil, se rătăcește într-o pădure timp de trei sute de ani, iar când iese de acolo este doar ceva mai mărișor.

Când m-am născut, mama a zis: „Ce Tuim micuț și frumos! E dulce și moale precum Insula Stufoasă-Pufoasă. O să-l numim Tobi-Blu.“ M-a sărutat, iar tata m-a ridicat în palmă și m-a arătat lumii, stelelor și lunii. A spus: „Iată noul nostru copil, pe nume Tobi-Blu.“ Lumea întreagă m-a văzut, iar eu am văzut că lumea era foarte mare, avea cerul deasupra, valea dedesubt și familia mea în mijloc. Familia mea înseamnă tata, mama, părinții mamei, care-și beau ceaiul tolăniți pe o creangă, părinții tatei, care iubesc animalele, cele patru surori ale mele, cei patru frați, eu și Didi al meu, care se teme de ploaie.
„Valea mea" este o invitație de a descoperi tainele acestui spațiu fondator și formator al copilăriei, prin oglinda propriei copilării.

Prezentare autor: