Viaţa simbolică – Opere Complete, vol. 18/1

59.00 lei cu TVA

Autor:520

Prezentul volum reflectă, printr-o serie de texte concise, întregul parcurs intelectual al lui Jung, începând cu inedita prelegere «Sigmund Freud – despre vis», susţinută în 1901 de tânărul medic de douăzeci şi şase de ani, şi încheind cu studiul de maturitate «Simboluri şi interpretarea viselor», redactat în 1961 cu puţin înainte de moartea sa.
De asemenea, sunt incluse două serii de prelegeri londoneze susţinute de Jung în anii 1930, aceste prezentări sintetice ale psihologiei analitice fiind completate cu transcrierile discuţiilor animate dintre publicul englez (medici, preoţi etc.) şi psihiatrul elveţian. De altfel, prelegerea din 1939, «Viaţa simbolică», susţinută la Guild of Pastoral Psychology, este cea care dă şi titlul prezentului grupaj de susţineri orale, prefeţe, rapoarte şi scrisori. Mulţumită diversităţii acestor texte, cartea atinge fiecare aspect al intereselor profesionale şi intelectuale ale lui Jung, oferind mostre din gândirea sa vie şi din curiozitatea sa enciclopedică.

Recomandăm acest volum nu doar acelor cercetători care vor să se asigure că nu le-a scăpat nimic important din opera lui Jung, dar şi celor care doresc să-şi facă o idee despre opera jungiană şi cărora le place, totodată, să simtă «la cald» legăturile dintre operă şi omul care a creat-o; veţi întâlni aici o sumedenie de chipuri ale lui Jung. — Journal of Analytical Psychology

Omul are nevoie de o viaţă simbolică. Are nevoie stringentă de ea. Trăim doar lucruri banale, obişnuite sau iraţionale. Unde trăim simbolic? Nicăieri, afară de locul unde participăm la ritual. Dar cine dintre cei mulţi a participat realmente la ritualul vieţii? Foarte puţini. Doar viaţa simbolică poate da expresie cerinţelor sufletului – cerinţelor cotidiene ale sufletului, nota bene!
C.G. Jung

Cuprins:

Prefaţa editorilor

I. Despre bazele psihologiei analitice (1935)
Observaţii preliminare la ediţia originală
Din prefaţa lui E.A. Bennet
Prima prelegere
Discuţii
A doua prelegere
Discuţii
A treia prelegere
Discuţii
A patra prelegere
Discuţii
A cincea prelegere
Discuţii

II. Simboluri şi interpretarea viselor (1961)
1. Semnificaţia viselor
2. Funcţiile inconştientului
3. Limbajul viselor
4. Problema tipurilor
în interpretarea viselor
5. Arhetipul în simbolistica viselor
6. Funcţia simbolurilor religioase
7. Vindecarea scindării

III. Viaţa simbolică (1939)
Viaţa simbolică
Discuţii

IV. Despre ocultism
Despre fenomenele de spiritism (1905)
Cuvânt înainte la cartea lui Jung Phenomenes occultes (1938)
Psihologie şi spiritism (1948)
Cuvânt înainte şi contribuţie la cartea lui Moser Spuk: Irrglaube oder
Wahrglaube? (1950)
Prefaţă la Jaffé, Apariţii de spirite şi semne prevestitoare.
O interpretare psihologică (1957)

V. Psihogeneza bolilor spiritului
Stadiul actual al psihologiei aplicate, în diferitele ţări civilizate (1908)
Despre Dementia praecox (1908)
Comentariu asupra lucrării lui Sadger Konrad Ferdinand Meyer.
Eine pathographisch-psychologische Studie (1909)
Comentariu asupra lucrării lui Waldstein Das unbewuste Ich und sein
Verhaltnis zur Gesundheit und Erziehung (1909)
Privire în sufletul delincventului (1932)
Cu privire la problema intervenţiei medicale (1950)
Cuvânt înainte la lucrarea lui Custance Wisdom, Madness and Folly (1951)
Prefaţă la lucrarea lui Perry The Self in Psychotic Process (1953)
Cuvânt introductiv la lucrarea lui Schmalz Komplexe Psychologie und korperliches Symptom (1955)

VI. Freud şi psihanaliza
Sigmund Freud, Despre vis, 25 ianuarie 1901
Comentariu asupra lucrării lui Willy Hellpach Grundlinien einer
Psychologie der Hysterie (1905)
Comentarii asupra literaturii psihiatrice (1906–1910)
Despre importanţa teoriei lui Freud pentru neurologie şi psihiatrie (1907)
Wilhelm Stekel Nervose Angstzustande und ihre Behandlung (1908)
Observaţie preliminară din partea redacţiei (1909)
Observaţii marginale la lucrarea lui Wittels Sexuelle Not (1910)
Discutarea lucrării lui Erich Wulffen Der Sexualverbrecher (1910)
Referate despre lucrări psihologice ale unor autori elveţieni (până la sfârşitul anului 1909) (1910)
Discutarea lucrării lui Eduard Hitschmann Freuds
Neurosenlehre (1911)
Raportul anual al preşedintelui Asociaţiei internaţionale de psihanaliză cu privire la anul 1910//11 al Uniunii (1911)
Două scrisori despre psihanaliză
Despre tratamentul psihanalitic al suferinţelor nevrotice (1912)
O observaţie făcută criticii lui Tausk la lucrarea lui Nelken (1913)
Răspunsuri la întrebări despre Freud (1953)

În stoc

ISBN 9789737078209 Categorie

Autor: 520

Traducător: Adela Motoc

Editura/Colecție: Trei

An apariție: 2014

Nr. pagini: 520

Ilustrator:

Descriere carte: Prezentul volum reflectă, printr-o serie de texte concise, întregul parcurs intelectual al lui Jung, începând cu inedita prelegere «Sigmund Freud – despre vis», susţinută în 1901 de tânărul medic de douăzeci şi şase de ani, şi încheind cu studiul de maturitate «Simboluri şi interpretarea viselor», redactat în 1961 cu puţin înainte de moartea sa.
De asemenea, sunt incluse două serii de prelegeri londoneze susţinute de Jung în anii 1930, aceste prezentări sintetice ale psihologiei analitice fiind completate cu transcrierile discuţiilor animate dintre publicul englez (medici, preoţi etc.) şi psihiatrul elveţian. De altfel, prelegerea din 1939, «Viaţa simbolică», susţinută la Guild of Pastoral Psychology, este cea care dă şi titlul prezentului grupaj de susţineri orale, prefeţe, rapoarte şi scrisori. Mulţumită diversităţii acestor texte, cartea atinge fiecare aspect al intereselor profesionale şi intelectuale ale lui Jung, oferind mostre din gândirea sa vie şi din curiozitatea sa enciclopedică.

Recomandăm acest volum nu doar acelor cercetători care vor să se asigure că nu le-a scăpat nimic important din opera lui Jung, dar şi celor care doresc să-şi facă o idee despre opera jungiană şi cărora le place, totodată, să simtă «la cald» legăturile dintre operă şi omul care a creat-o; veţi întâlni aici o sumedenie de chipuri ale lui Jung. -- Journal of Analytical Psychology

Omul are nevoie de o viaţă simbolică. Are nevoie stringentă de ea. Trăim doar lucruri banale, obişnuite sau iraţionale. Unde trăim simbolic? Nicăieri, afară de locul unde participăm la ritual. Dar cine dintre cei mulţi a participat realmente la ritualul vieţii? Foarte puţini. Doar viaţa simbolică poate da expresie cerinţelor sufletului – cerinţelor cotidiene ale sufletului, nota bene!
C.G. Jung

Cuprins:

Prefaţa editorilor

I. Despre bazele psihologiei analitice (1935)
Observaţii preliminare la ediţia originală
Din prefaţa lui E.A. Bennet
Prima prelegere
Discuţii
A doua prelegere
Discuţii
A treia prelegere
Discuţii
A patra prelegere
Discuţii
A cincea prelegere
Discuţii

II. Simboluri şi interpretarea viselor (1961)
1. Semnificaţia viselor
2. Funcţiile inconştientului
3. Limbajul viselor
4. Problema tipurilor
în interpretarea viselor
5. Arhetipul în simbolistica viselor
6. Funcţia simbolurilor religioase
7. Vindecarea scindării

III. Viaţa simbolică (1939)
Viaţa simbolică
Discuţii

IV. Despre ocultism
Despre fenomenele de spiritism (1905)
Cuvânt înainte la cartea lui Jung Phenomenes occultes (1938)
Psihologie şi spiritism (1948)
Cuvânt înainte şi contribuţie la cartea lui Moser Spuk: Irrglaube oder
Wahrglaube? (1950)
Prefaţă la Jaffé, Apariţii de spirite şi semne prevestitoare.
O interpretare psihologică (1957)

V. Psihogeneza bolilor spiritului
Stadiul actual al psihologiei aplicate, în diferitele ţări civilizate (1908)
Despre Dementia praecox (1908)
Comentariu asupra lucrării lui Sadger Konrad Ferdinand Meyer.
Eine pathographisch-psychologische Studie (1909)
Comentariu asupra lucrării lui Waldstein Das unbewuste Ich und sein
Verhaltnis zur Gesundheit und Erziehung (1909)
Privire în sufletul delincventului (1932)
Cu privire la problema intervenţiei medicale (1950)
Cuvânt înainte la lucrarea lui Custance Wisdom, Madness and Folly (1951)
Prefaţă la lucrarea lui Perry The Self in Psychotic Process (1953)
Cuvânt introductiv la lucrarea lui Schmalz Komplexe Psychologie und korperliches Symptom (1955)

VI. Freud şi psihanaliza
Sigmund Freud, Despre vis, 25 ianuarie 1901
Comentariu asupra lucrării lui Willy Hellpach Grundlinien einer
Psychologie der Hysterie (1905)
Comentarii asupra literaturii psihiatrice (1906–1910)
Despre importanţa teoriei lui Freud pentru neurologie şi psihiatrie (1907)
Wilhelm Stekel Nervose Angstzustande und ihre Behandlung (1908)
Observaţie preliminară din partea redacţiei (1909)
Observaţii marginale la lucrarea lui Wittels Sexuelle Not (1910)
Discutarea lucrării lui Erich Wulffen Der Sexualverbrecher (1910)
Referate despre lucrări psihologice ale unor autori elveţieni (până la sfârşitul anului 1909) (1910)
Discutarea lucrării lui Eduard Hitschmann Freuds
Neurosenlehre (1911)
Raportul anual al preşedintelui Asociaţiei internaţionale de psihanaliză cu privire la anul 1910//11 al Uniunii (1911)
Două scrisori despre psihanaliză
Despre tratamentul psihanalitic al suferinţelor nevrotice (1912)
O observaţie făcută criticii lui Tausk la lucrarea lui Nelken (1913)
Răspunsuri la întrebări despre Freud (1953)

Prezentare autor: