Vocile lui Pamano

99.00 lei cu TVA

Autor:Jaume Cabré

„Un Macondo al Pirineilor.” Die Welt

Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii”, este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor antifranchiști. Început de mileniu trei: același Oriol Fontelles, martir al Bisericii, presupus a fi fost asasinat de comuniști, este beatificat de Vatican. Un roman despre caracterul difuz al adevărului istoric, despre dragoste și ură, politică și curajul care se naște chiar din lașitate.

„Jaume Cabré merită să fie recunoscut drept ceea ce este, adică unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii lumii.” Qué Leer

„Cu forță narativă, ironie, durere și pasiune, pagină după pagină, jucându-se cu planurile temporale și punctele de vedere, Cabré ne obligă să intrăm în labirintul destinelor personajelor sale…” L’ Unità

„Un roman care se cere nu doar citit, ci recitit, așa cum se întâmplă cu marile cărți.” Il Manifesto

„Absolut captivant.” Andrea Camilleri

În stoc

ISBN 9786069786420 Categorii ,

Autor: Jaume Cabré

Traducător: Jana Balacciu Matei

Editura/Colecție: PandoraM

An apariție: 2023

Nr. pagini: 656

Ilustrator:

Descriere carte: „Un Macondo al Pirineilor." Die Welt

Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii", este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor antifranchiști. Început de mileniu trei: același Oriol Fontelles, martir al Bisericii, presupus a fi fost asasinat de comuniști, este beatificat de Vatican. Un roman despre caracterul difuz al adevărului istoric, despre dragoste și ură, politică și curajul care se naște chiar din lașitate.

„Jaume Cabré merită să fie recunoscut drept ceea ce este, adică unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii lumii." Qué Leer

„Cu forță narativă, ironie, durere și pasiune, pagină după pagină, jucându-se cu planurile temporale și punctele de vedere, Cabré ne obligă să intrăm în labirintul destinelor personajelor sale..." L’ Unità

„Un roman care se cere nu doar citit, ci recitit, așa cum se întâmplă cu marile cărți." Il Manifesto

„Absolut captivant." Andrea Camilleri

Prezentare autor: Jaume Cabré (n. 1947) este absolvent de filologie catalană al Universității din Barcelona, scenarist, romancier și eseist. A primit numeroase premii internaționale și e considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor. Recunoașterea literară i-a fost adusă de succesiunea de romane Senioria (1991), Umbra eunucului (1996) și Vocile lui Pamano (2004), însă adevăratul succes internațional l-a cunoscut doar după publicarea romanului Confiteor (2011), tradus în 27 de țări. Cel mai recent roman al său, Consumits pel foc, a apărut la începutul anului 2021.