Rubrică săptămânală în revista de cultură Observator Cultural
10-06-2022 Nr. 1112 Observator Cultural: https://www.observatorcultural.ro/articol/bufnitele-va-recomanda-3/
Alex Higyed ———————————-> 
Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim de László Krasznahorkai, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță. Editura Pandora M, colecția Anansi.Contemporan, 2021, 560 p., Booker International 2015, National Book Award 2019
Romanul începe cu simpla ridicare a unui măr, urmată de un scenariu mai mult decît apocaliptic, o viziune mai degrabă cinică asupra unor comunități tradiționale care funcționează după legile ospitalității, comunități conturate printr-un discurs agresiv, umor negru și atenție la detalii. Așa aș descrie experiența pe care o poate revela lectura romanului Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim al autorului maghiar László Krasznahorkai, apărut în colecția Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M, în traducerea lui Ildikó Gábos-Foarță.
După nefericite experiențe în Argentina, unde a fost exilat, baronul se întoarce în satul natal (țap ispășitor pentru reprezentarea „caracterului tipic maghiar“), pentru a o revedea pe Marika și pentru a relua o poveste de dragoste întreruptă în urmă cu patruzeci de ani, cînd baronul Béla Wenckheim nu era decît un tînăr licean. Personajele par desprinse dintr-un teatru absurd, în care trecutul și prezentul se îmbină și formează un limb, o zonă periferică reînsuflețită de venirea unui om al cărui titlu nu face decît să îndîrjească viciile personalităților din sat. Aici timpul pare să stea în loc.
Carnavalul începe: primarul a organizat întreaga ceremonie pînă în cele mai mici detalii, un cor urmează să cînte Don’t Cry For Me Argentina, sînt pregătite discursuri cu scopul de a accentua importanța donației ce urmează să fie primită și felul cum vor fi împărțiți banii după ce baronul va binevoi să își dezvăluie intențiile. În încercarea lor de a-și arăta ospitalitatea și bunăvoința, sătenii, în frunte cu primarul, nu fac decît să dea la iveală cele mai josnice laturi ale omului simplu și lacom.
Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim invită cititorul să ia parte la o experiență de lectură ce îl transpune în lumea pe care autorul o surprinde. La fel ca Satantango, roman ecranizat în regia lui Béla Tarr, o epopee cinematografică care se întinde pe nu mai puțin de șapte ore și jumătate, Întoarcerea… ilustrează, poate, cel mai bine stilul lui László Krasznahorkai.
Oana Doboși ———————————->
Marea aventură a micii albine Mitsu de Mircea Dragu, cu ilustrații de Bajkó Attila. Editura Humanitas, colecția Junior, 2022, 40 p.
Povestea de față își are rădăcinile bine ancorate în realitate, ea pornește de la cele două moduri total diferite ale albinelor de a reacționa în fața pericolului produs de viespea uriașă orientală. Pe scurt, cînd un stup de albine europene este atacat de vietatea mare cît o vrabie, acestea atacă direct viespea, nemaiavînd nici o șansă de supraviețuire. În schimb, albinele japoneze nu atacă direct viespea, o atrag în stup și o înconjoară pînă ce o supraîncălzesc și aceasta moare.
„În lumea largă, știm prea bine,/ Sînt multe basme cu albine./ Acesta însă, dragii mei,/ Are un altfel de temei./ Povestea pleacă, evident,/ De pe bătrînul continent,/ Avînd în centru un erou/ Cît o peniță de stilou,/ Are și tîlc, și (ce idee!!)/ E chiar o mică odisee.“ Așa începe povestea eroului nostru, mica albină Mitsu, pusă ingenios în versuri de psihologul Mircea Dragu. Mitsu, dînd dovadă de curaj, se hotărăște să plece într-o lungă călătorie în Orient, pentru a învăța de la albinele japoneze tactici de apărare împotriva uriașei viespi mandarine, sperînd să își poată salva propriul stup de la pieire.
Scrisă într-un ritm alert, cu un stil care ne aduce aminte pe alocuri de Gellu Naum din cărțile cu Apolodor, Marea aventură a micii albine Mitsu este o poveste ce ne arată forța pe care o poate avea unitatea unei comunități în fața unui pericol și ne face să ne gîndim la diferitele motive pentru care alegem să călătorim și pentru care alegem să ne întoarcem acasă. Ne spune să rămînem mereu curioși în a descoperi culturi diferite de ale noastre. Toate aceste lucruri, împreună cu ilustrațiile fabuloase ale artistului Bajkó Attila, fac din această carte o poveste care merită citită celor mici, pentru ca, mai apoi, ei să o recitească la toate vîrstele.
Raluca Selejan ———————————->
Pe cînd eram doar nişte puşti (ediţie de buzunar) de Patti Smith, traducere din limba engleză şi note de Casiana Ioniţă. Editura Polirom, 2017, 312 p., National Book Award 2010
Patti Smith este mai mult decît scriitoare, cîntăreață și artist vizual, este un model de femeie, de autenticitate și de curaj despre care aș vrea să pot scrie o carte pentru copii la un moment dat. Supranumită „poeta laureată punk“, ea este autoarea unei cărți pe care o recomand de cînd am citit-o prima dată în limba română, în 2014, cînd a apărut la Editura Polirom, în traducerea Casianei Ioniță: Pe cînd eram doar niște puști – o carte care stă în librărie la raftul meu de recomandări și care mai dispare din cînd în cînd de acolo, dar am grijă să fie tot timpul la locul ei.
Cartea este povestea relației de iubire, prietenie, devotament și respect dintre Patti Smith și artistul fotograf Robert Mapplethorpe, a căutărilor și încercărilor unor tineri care au plecat din casele lor părintești în New York-ul anilor 1960-1970 cu un singur scop: să devină artiști. Respectînd promisiunea făcută lui Robert – aceea de a scrie despre ei –, artista ne povestește despre tumultul acelor ani, despre universul relației lor, mai ales despre devotamentul pe care fiecare dintre ei îl avea pentru artă. De la viața ei din casa plină de cărți, în care a crescut, la plecarea din Chicago spre New York pentru a deveni artistă, de la dormitul în parcuri și zile de răbdat de foame la momentul în care l-a întîlnit pe Robert Mapplethorpe și la căutările artistice prin care și-au schimbat reciproc viața și arta, cartea este nu doar un memoar, ci este scrisă și sub forma unei scrisori adresate lui Robert și și-a cîștigat succesul bine-meritat rapid, devenind bestseller internațional și primind National Book Award chiar în anul apariției. Să vă mai spun că Patti Smith a fost și librar?
Îmi place să văd cine o ia de la raft, fără să vorbesc eu despre ea, și recunosc că cel mai mult îmi place să o recomand tinerilor care par a avea o anumită atitudine, pentru că mi-aș fi dorit să o fi putut citi și eu la vîrsta cînd aveam nevoie de cît mai multe modele. Îmi doresc ca aceștia să o cunoască pe Patti Smith, cu speranța că muzica ei va ajunge la cei din următoarea generație și că vor găsi în ea, în cuvintele și în arta ei, un sprijin și un exemplu despre ce înseamnă să lupți pentru tine.