Rubrică săptămânală de recomandări în Revista Observator Cultural
15-07-2022 Observator Cultural Nr. 1117: https://www.observatorcultural.ro/articol/bufnitele-va-recomanda-7/
Alex Higyed ———————————————–> 
Șerban Foarță și Andrei Ujică, Cantafabule. Texte pentru Phoenix, Editura Trei, 2022, p. 96
Nu cu mult timp înainte să apară la Editura Trei, discutasem cu un prieten despre Cantafabule și versurile pe care le scriseseră Șerban Foarță și Andrei Ujică pentru Phoenix. Fiind mai tînăr, n-apucasem să citesc volumul apărut la Litera, în 1976, deci cunoșteam bestiarul doar din piesele cîntate de Nicu Covaci, Josef Kappl, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan. Reeditarea acestui volum e dovada că mereu există ceva care poate face legătura între generații: o voce care să răsune atît de tare încît să ridice stadioane întregi; iar cînd nu era „Umbra marelui U.R.S.S.“, erau textele semnate de Șerban Foarță și Andrei Ujică.
Cum zice și titlul, sînt Texte pentru Phoenix, fie o invocație adusă măreției păsării care renaște din propria-i ceunșă, fie o dedicație pentru trupa care a adus un spirit de libertate comunității rock din România,în vremuri tulburi. Cum zic și autorii în primele pagini ale cărții: „Așa cum tinerii din Liverpool știau, atunci cînd priveau în larg de pe cheiul portului, că pe malul celălalt e America, așa am știut și noi, cînd am coborît din tren, la Jimbolia […], că dincolo de pichetul de grăniceri începe Occidentul“. Într-o perioadă în care Yellow Submarine a celor de la Beatles devenise „Nea’ Mărin din Severin“, textele celor de la Phoenix au reușit să treacă de filtrele vremii tocmai prin măiestria celor doi autori.
Jocurile de cuvinte, referințele mitologice, limbajul arhaic și tonul incantatoriu al textelor dinamizează întru totul lectura și, fără să vrei, îți răsună în minte tobele și chitara, iar încet, încet, apar pe fundal bestiile care leagă, într-o serie de poeme-invocație, Orientul de Occident, bunicii de nepoți și poezia de muzică. Nu cred că se găsea un cuplu mai potrivit să scrie textele pentru muzica celor de la Phoenix și care să surprindă atît de bine atitudinea vremii(lor),texte care să renască odată cu fiecare nouă generație. Cantafabule. Texte pentru Phoenix e un prilej de discuție într-o anticameră în care așteptăms-o cunoaștem pe marea pasăre „Finics“.
Oana Doboși ———————————————–>
Andrew Hussey, Speaking East. The strange and enchanted life of Isidore Isou, Reaktion Books, 2021, p. 324
Cartea pe care o recomand săptămîna aceasta nu am descoperit-o într-o librărie, mi–a fost recomandată (mulțumesc, Ovidu Șandor!), dar, de obicei, cînd intru într-o librărie din străinătate, prima și prima dată mă duc la rafturile de poezie, biografii și istorie literară, asta pentru că acolo știu că o să găsesc cărți care nu au fost și nici nu vor fi traduse vreodată în română. Atît biografia lui Isidore Isou, cît și o parte dintre cărțile sale ar merita să fie traduse și la noi, ar fi o recuperare necesară a unui scriitor care a pus bazele uneia dintre cele mai extravagante mișcări de avangardă, lettrismul, și care este mai mult un scriitor-cult al scriitorilor, Roberto Bolano fiind un mare admirator al său.
Oricît de controversată ar părea, la prima vedere, biografia lui Isidore Isou, cartea semnată de Andrew Hussey ne face să înțelegem cum și de ce arta și gîndirea lui Isou au avut adeseori turnuri radicale, refăcînd cu minuțiozitate contextul istoric și cultural al locului și al perioadei pe fundalul cărora se desfășoară viața personajului nostru romanesc. Într-adevăr, dacă nu am ști de la începutcăavem de-a face cu o persoanăși cu faptereale, Speaking East. The strange and enchanted life of Isidore Isou se poateciti (și) ca un roman.
Prima parte a cărții este dedicată copilăriei și tinereții petrecute în România, marcate profund de ororile antisemitismului, larg răspîndit în acei ani, Isou fiind una dintre victimele pogromului de la București, din 23 ianuarie 1941. A doua parte se desfășoară între anii de eliberare a Parisului și evenimentele din Mai ‘68, perioadă în care Isidore Isou se mută la Paris, avînd convingerea că e cel mai mare artist înviață, un Mesia al unei lumi noi, la baza căreia stă mișcarea lettristă pe care o va impune înpoezie, literatură, cinema, pictură, chiar și dincolo de artă, în politică, psihiatrie, matematică. Ultima parte consemnează declinul scriitorului, dezvăluind un Isou măcinat de multe căderi psihice, internat, în repetate rînduri, la spitalul de psihiatrie„Saint Anne“ din Paris, care nu încetează să creadă că va găsi secretul vieții veșnice, arta fiind unica și cea mai sigură formă de nemurire.
Raluca Selejan ———————————————–>
Sjón, Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii. Traducere din islandeză și note de Ovio Olaru. Editura Polirom, 2022, p. 152
Unul dintre motivele pentru care recomand cărțile lui Sjón este legătura pe care am dezvoltat-o cu literatura, pornind de la muzică. Dacă nu știți de ce spun asta, aceasta e o minimală introducere a romancierului, dramaturgului, textierului și poetului islandez, care a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru versurile din coloană sonoră a filmului Dancer in the Dark, al lui Lars von Trier – film care o are în rol principal pe Björk, prietenă din adolescență cu autorul nostru, care a scris și versuri pentru albumele ei. Înainte de a-l descoperi pe el, eram fană Björk, de cînd am văzut la MTV videoclipul piesei Big Time Sensuality – cîntam piesa, îi imitam dansul, îmi făceam melcișori în păr exact ca ea și-mi doream să fiu și eu la fel de excentrică atunci cînd o să cresc mare.
Mulți ani mai tîrziu, n-am ajuns să fiu ca Björk, dar am descoperit universul lui Sjón: a apărut, la Editura Niculescu, romanul Ochii tăi m-au văzut (2008), la Polirom, romanul Vulpe albastră (2014), ocazie cu care am început să-i caut toate textele. Apoi au apărut, pe rînd, tot la Polirom, Din pînteculbalenei (2019), Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată (2020), și acum, Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii – vă spun că nici nu a ajuns bine cartea în librărie și, pînă să o punem la raft, am luat un exemplar în geantă.
Dincolo de stilul și tehnica autorului sau de faptul că este inspirat din personaje și fapte reale, există un avertisment în această carte: pericolul extremei drepte. Sjón începe romanul omorîndu-și personajul principal, al cărui cadavru este descoperit într-un metrou din Londra, în pijama, avînd asupra sa coroane islandeze și lire britanice, un plic gros cu bani, cu ștampila unei bănci private englezești și o hîrtie cu indicații către o grupare neonazistă. Gunnar Kampen are 24 de ani, iar scurta lui viață este reconstruită indirect, prin epistole, bilete și scrisori, în cele trei părți ale cărții: copilăria și mediul în care a crescut, adolescența și apropierea de fascism, precum și tinerețea în care își începe activitatea clandestină politică, în rețele neonaziste internaționale. Islanda și rolul ei în cel de-Al Doilea Război Mondial și după, subteranele rețelei neonaziste internaționale, în anii ‘50, sau izolarea societății islandeze sînt doar cîteva dintre planurile acestui roman sumbru și scurt, care e o invitație la reflecție.