Vladimir Lorcenkov, Acolo unde curg râuri de lapte și miere, traducere din rusă și note de Antoaneta Olteanu, Chișinău, Cartier
Migrația – fie ea politică, economică, religioasă etc. – este mai mult decât o realitate socială. În spațiul est-european ea cunoaște o gamă variată de reprezentări literare. Într-un astfel de peisaj literar orientat înspre socialul problematic și extrem de prolific la nivelul dislocărilor de populație, s-au făcut auzite voci distincte ale literaturilor (post)naționale de aici. Fosta Iugoslavie și exilul declanșat de războaiele interetnice au devenit nuclee tematice în proza unor scriitori cum sunt Aleksandar Hemon și Dubravka Ugrešić. Migrația economică începută în anii 1990 și 2000 în România e reprodusă la nivel literar în romane precum Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo. Lista poate, desigur, continua, dar nu aceasta contează acum. Ce se poate spune însă, fără alte ocolișuri, e că la oricare areal est-european ne-am referi, putem semnala următoarea preocupare social-mentalitară: de a căuta soluții pentru problemele interne undeva în afară. Varianta adoptată e aproape mereu cea ultimă, și anume plecarea. Dar este dorința îndeajuns ca să pleci? E suficient doar să vrei? Și până unde pot merge proiecțiile unui popor despre o țară unde curge doar lapte și miere?
La o asemenea întrebare răspunde singurul roman al lui Vladimir Lorcenkov tradus în română, Acolo unde curg râuri de lapte și miere. Dorința moldovenilor de a pleca în Italia este, în romanul lui Lorcenkov, atât de acerbă încât devine o farsă tragică. Povestea nu jalonează în jurul reflecțiilor liricoide, supraîncărcate de o seriozitate malignă. Dimpotrivă. Disperarea e tratată în cheie comică. Pățaniile prin care moldovenii trec în idealul lor de a ajunge în Italia stârnesc râsul de la început până la sfârșit. Dar nu e un râs gratuit, eliberat de orice fel de constrângeri afective din partea cititorului. Este mai degrabă un fel de râsu’-plânsu’, un echilibru între tragic și farsă. Cititorul se implică, ce-i drept, se întristează fără doar și poate, însă numai pentru o clipă. Nici nu ar avea cum altfel dat fiind faptul că de la acțiune la dialog și tonalitate tragicul se dezamorsează mereu în umor.
Înscenarea pusă nu doar în pagină, ci și în practică e evidentă din primul capitol. Un grup de moldoveni din Larga care au plătit 4000 de euro pentru a fi duși în Italia sunt plimbați vreme de patru nopți prin Republica Moldova. Împărțiți (de dragul imaginației poate, căci un pericol efectiv și un motiv pe măsură pentru a putea trece granița nu există) în două echipe de curling și două echipe de înot subacvatic, aceștia descoperă la finalul periplului că au pierdut cei 4000 de euro fără a fi duși în țara mult visată. Repercursiunile nu întârzie să apară. Pierderea banilor echivalează pentru Vasile cu pierderea tractorului, vândut pentru a avea bani să-și trimită soția în Italia. Tocmai de aceea, sinuciderea Mariei, soția sa, nu e nicidecum un motiv de întristare. Din contră, trupul ei neînsuflețit, legănându-se în bătaia vântului, devine o imagine pe care lui Vasile îi place să o privească.
S-ar mai putea spune că povestea din roman este foarte bine construită. Nu există un singur strat fictiv, clădit pe un umor de suprafață. În romanul lui Lorcenkov, fiecare detaliu e redat similar, în tușe comice și grotești. De aici și efectul de real al unor astfel de escrocherii și, mai mult, al întregii acțiuni romanești. Spre exemplu, Serafim (cel care a învățat norvegiană dintr-un manual fără profesor, crezând însă că învață italiană) cumpără manuale de curling și îi antrenează pe localnici să joace pentru a dovedi că ei chiar sunt sportivi, că nu e vreo escrocherie la mijloc. Extrapolând, sobarul Eremei e contrar consătenilor. Pentru el, Italia nu există, „toate acestea sunt născociri ale bandei de escroci internaționali”. Aceasta chiar dacă fiica lui chiar ajunge în țara la care visează mai toți locuitorii satului Larga.
Atunci când nu descrie încercările moldovenilor de a pleca în Italia, Lorcenkov construiește o panoramă a meleagurilor autohtone. Absurdul deciziilor și al investițiilor locale reiese, în primul rând, din achițizionarea unui troleibuz. Al doilea obiectiv care face cunoscută Larga pe harta Republicii Moldova este parcul de agrement, cu o roată panoramică uriașă, parc ce a fost construit la propunerea fostului hoț de buzunare din troleibuzul sătesc. Absența vreunei utilități a acestor investiții pentru oricare dintre localnici e un motiv bine întemeiat pentru ca astfel de idei să fie puse în practică: „Propunerea aceasta era ridicolă numai la prima vedere. Dar, dacă te gândeai mai bine, părea extrem de atractivă. Doar linia de autobuz nu dădea niciun motiv de invidie. Nu aducea apa la moara nimănui. Nu-i făcea nimănui viața mai bună. Deci îi mulțumea pe toți”.
Pentru unii un vis, pentru alții o născocire, Italia este, de fapt, locul unde curg râuri de lapte și miere. Mai mult, descrierele ei se plasează în linia învățăturilor biblice. Plecarea moldovenilor și cruciadele organizate de părintele Paisie devin echivalente ale drumului spre Țara Făgăduinței, respectiv ale cruciadelor. Cele trei atribute ale Italiei – un loc despre care toată lumea vorbește fără să-l fi văzut, unul din care cei plecați nu s-au întors și un tărâm ideal – sunt reunite într-una dintre replicile unui sătean: „Se zice, fiule, că în Italia noastră, spuse un țăran bătrân așezându-se pe pragul casei sale, cine a plecat nu mai are cale de scăpare din ea! Dar oamenii care au ajuns acolo nu se plâng. Doar sunt ca și morți, pentru că Italia asta reiese că este raiul!”.
La capătul disperării nu ne mai rămâne decât să râdem. Într-o astfel de frază s-ar putea sintetiza o încercare de definire a romanului lui Vladimir Lorcenkov. Disperarea e cea care îi împinge pe moldoveni să plece. Mai apoi, dorința încrâncenată îi orbește într-atât încât devin, rând pe rând, victimele deriziunii și ale visului italian. Dar toate acestea sunt scrise „altfel”: cu umor, cu vervă și cu o plăcere de a povesti mai greu de găsit.
Recenzie publicată pe: https://www.bookaholic.ro/visul-italian-acolo-unde-curg-rauri-de-lapte-si-miere-de-vladimir-lorcenkov.html
