Duminică, 11 septembrie 2016, cititorii şi scriitorii timişoreni se întâlnesc pe biciclete. Echipa “Verde pentru Biciclete” și librăria “La Două Bufnițe” au plăcerea de a vă invita la CITITORI PE BICICLETă, un eveniment aflat la cea de-a doua ediție, care devine deja o acțiune importantă pentru promovarea bicicletei și a cărții.

ÎNTÂLNIREA BICICLIŞTILOR va avea loc începând cu ora 10:00, pe platforma Timco (Str. Circumvalațiunii). Se vor distribui numere de bicicletă și baloane. Îi încurajăm pe bicicliști să vină cu cărți din biblioteca proprie și să se bucure de lectură la finalul pedalării.Partenerii noștri sportivi, SMARTFIT STUDIO, vor susține un antrenament de încălzire și un spectacol care promovează mișcarea în viața de zi cu zi.

TRASEUL, care va fi parcurs începând cu ora 11.00, este următorul:
Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Torontalului – Miresei – Calea Aradului – Grigore T. Popa – Sf. AP. Petru și Pavel – Oravița- Frigului – Demetriade – Alexandru Ioan Cuza – Mărăşeşti- Sergent Constantin Muşat – Piața Unirii.

• ADU CEA MAI CEA CARTE!!
Participanţii la eveniment sunt încurajaţi să aducă din biblioteca personală cărţi pe care să le propună pentru categoriile următoare: cea mai veche carte, cea mai groasă carte, cea mai subțire carte, cea mai mică carte, cea mai subliniată carte, cel mai inedit format de carte, cea mai frumoasă copertă, cele mai frumoase ilustrații. Aceştia vor fi premiaţi, în mod inedit, pentru categoriile de mai sus, de scriitori timişoreni, cu câte: un abonament full-fitness de o lună la SmartFit Studio, un voucher dublu la Aventura Park Arsenal (tiroliană și PowerFan Jumps), un voucher dublu la AquaPark Arsenal, un încărcător de telefon Verde pentru Biciclete, abonamente de un an, respectiv 3 luni la mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara și câte un voucher 50 lei în librăria “La Două Bufnițe”.

La finalul pedalării, în Piața Unirii, participanţii vor fi întâmpinaţi de lecturi publice, ateliere creative şi concursuri foto:

• LECTURI PUBLICE, susţinute de către scriitori timişoreni: Adriana Babeţi, Adrian Bodnaru, Eugen Bunaru, Tudor Creţu, Adela Dragomir, Viorel Marineasa, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo, Daniela Raţiu, Daniel Vighi. Participanţii la lecturi au şansa de a câştiga cărţi cu autograf ale acestora, prin participare la tombolă.
• LECTURI URBANE – bicicliştii sunt rugaţi să facă poze cu cartea pe care o citesc şi să o urce pe contul de Facebook sau pe cel de Instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta şi #poartaocarte. Duminică seara, la ora 21:00, se vor urca pozele pe pagina de Facebook Verde pentru Biciclete şi luni dimineaţă se va anunţa câştigătorul pe baza like-urilor acumulate. Premiul va consta într-un Tricou Inteligent Dunia, un abonament full-fitness de o lună la SmartFit Studio, un voucher dublu la Aventura Park Arsenal (tiroliană şi PowerFan Jumps), un voucher dublu la AquaPark Arsenal şi un abonament pe un an la Mediateca Institutului Francez din Timişoara.
• ATELIER DE POEZIE DADAISTĂ, coordonat de Ana Puşcaşu, poetă şi critic literar. Scopul acestui atelier este de a dezvolta creativitatea participanţilor la eveniment prin crearea de texte cu caracter literar folosind tehnici dadaiste. Aceştia vor fi încurajaţi să creeze propriile poezii, pe care le vor putea lua cu ei acasă. Se va oferi ca premiu, prin tragere la sorţi, cartea Şapte manifeste DADA. Lampisterii • Omul aproximativ (Editie aniversară – Centenar DADA)/, 2016, Editura Polirom.
• CONCURS FOTO ”BUFNIŢELE CITESC” ce se va desfăşura în Piaţa Unirii, pe durata atelierelor şi se adresează participanţilor la eveniment. Aceştia se vor fotografia la panoul ”LA DOUĂ BUFNIŢE”şi vor urca poza pe reţelele de socializare Facebook, Instagram sau Twitter însoţite de hashtag -urile #bufnitelecitesc şi #cititoripebicicleta. Postările trebuie să fie publice. Prin tragere la sorţi, vor fi aleşi 3 câştigători care vor primi ca premiu câte 2 cărţi: Filip Florian, Toate bufniţele, 2015, Editura Polirom şi Jerome K. Jerome, Trei pe două biciclete, 2006, Editura Leda. Tragerea la sorţi va avea loc marţi, 13 septembrie 2016.
• ATELIERUL PENTRU MICII DEVORATORI DE CĂRŢI va fi organizat în parteneriat cu Asociaţia Bastionul ArtLitTim, coordonat de Patricia Lidia. Atelierul va fi organizat în patru părţi: lectură liberă – fiecare citește ce vrea, din cărțile pe care și le aduce de acasă sau pe care le punem la dispoziție la fața locului, lectură cursivă și expresivă, mimă în echipă cu tema cărți şi crearea unei cărți de povești personalizate.
• ASOCIAŢIA CULTURALĂ ARIERGARDA va veni cu stand de prezentare a activităţilor derulate şi cu un stand de vânzare de carte. Daniel Vighi şi Viorel Marineasa vor fi prezenţi pentru a interacţiona cu cei prezenţi la eveniment. • DONAŢII DE CĂRŢI PENTRU COPII de către participanții la eveniment
• HANDMADE DIN TIMIŞOARA: standuri cu produse spre vânzare: Tricoul Inteligent Dunia, CUFIR, iar în parteneriat cu Noi Re-creăm, vor fi prezenți: OZZ VINTAGE, Abru, Anca’s Illustration, Kimirou Bijoux.

Acest eveniment susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Reprezentanţi ai Asociaţiei Timişoara – Capitală Culturală Europeană vor fi prezenţi cu un info point.

În așteptarea pedalării, vom derula pe pagina de Facebook Verde pentru Biciclete un concurs, împreună cu FABULOUS BASKETS, prin care vom oferi un coș de bicicletă. Perfect pentru purtat cărți.

CITITORI PE BICICLETă ESTE UN EVENIMENT ORGANIZAT DE FUNDAŢIA BEGA ÎN CADRUL VERDE PENTRU BICICLETE șI A LIBRĂRIEI ”LA DOUĂ BUFNIŢE”: “Ne propunem ca prin proiectul librăriei să creăm un spaţiu cultural de referinţă pentru timişoreni şi mediul artistic local, dar şi pentru turiştii care ne vizitează oraşul, de aceea la evenimentul de duminică vrem să îi aducem împreună pe cititori şi pe scriitorii, să creăm un loc al întâlnirilor şi discuţiilor pe teme culturale. Credem că pe lângă responsabilitatea comercială, o librărie trebuie să țină cont și de responsabilitatea culturală pe care o are.” –afirmă Raluca Selejan și Oana Doboși-Potcoavă, owners ”LA DOUĂ BUFNIŢE”.

/PARTENER OFICIAL:/ /Librăria LA DOUĂ BUFNIŢE /
/SPONSORI:/ / Arsenal Park, AquaPark Arsenal, Aventura Park Arsenal/
/PARTENERI SPORTIVI:/ /SmartFit Studio/
/PARTENERI MEDIA:/ /Kiss FM/
/PARTENERI LOGISTICI//: Institutul Cultural Francez Timișoara/
/PARTENERI:/ /Cup of Soul, Fabulous Baskets, Asociaţia Bastionul ArtLitTim, Noi Re-creăm, Tricoul Inteligent Dunia, Cufir, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, Asociația Culturală Ariergarda/