Dezbatere pornind de la Germanii din Banat prin povestirile lor, volum coordonat de Smaranda Vultur, la Timişoara

 

Joi, 22 martie, de la ora 18:30, la Librăria „La Două Bufniţe” (Piaţa Unirii, nr. 11) din Timişoara, va avea loc o dezbatere pornind de la Germanii din Banat prin povestirile lor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, volum coordonat de Smaranda Vultur şi apărut recent la Editura Polirom.

Vor vorbi, alături de coordonatoare: Bianca Barbu, Werner Kremm, Viorel Marineasa, Daniel Vighi.

În cadrul evenimentului, Renée Renard, artist plastic, va prezenta proiectul „Un drum cât o sută de vieţi”.

Volum apărut cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel” – România.

Sunt trei secole de când primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucând un rol important în regiune atât din punct de vedere economic, cât şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale. Prin interviurile de tip „povestea vieţii” sunt prezentate destine individuale, obiceiuri, tradiții, locurile rămase în memoria etnicilor germani, precum şi odiseea celor deportaţi în URSS în 1945 şi în Bărăgan în 1951.

„Mărturiile celor care au traversat perioada de nazificare, războiul, care au pierdut prin expropriere sau colectivizare accesul la transmiterea bunurilor, au cunoscut la o vârstă extrem de fragedă deportările, separarea de familie şi munca epuizantă sunt mai dramatice, mai încărcate de emoţii atunci când cei care relatează nu au câştigat prin trecerea timpului o anume detaşare şi distanţare analitică. Sunt – în cazul deportaţilor în URSS mai ales (jumătate dintre interviuri fiind cu unii dintre ei) – adevărate poveşti de supravieţuire, fără tonalităţi eroizante, care le-ar face mai puţin credibile. Descrierile condiţiilor din lagăr sunt uneori cinematografice, apropiindu-se prin detalii de puterea de impact a unui text literar, pe principiul că realitatea, în condiţii extreme, concurează ficţiunea.” (Smaranda Vultur)

Smaranda Vultur (coordonator) este doctor în filologie, scriitoare, critic literar, specialistă în antropologie culturală şi istorie orală. A publicat mai multe cărţi cu interviuri autobiografice şi povestiri de viaţă, dintre care la Editura Polirom, în 2002, Memoria  salvată. Evreii din Banat ieri şi azi ( coordonatoare).