Sâmbătă, 21 septembrie 2019, la ora 16.00, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr.11, intrare de pe Matei Corvin) are loc lansarea albumului „Szabó K. István – Iluzia apartenenței” de Szabó K. István și Daniela Șilindean, apărut la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2019. Evenimentul va avea loc în prezența celor doi autori.
Numele lui Szabó K. István se leagă de un parcurs caracterizat prin seriozitate, disciplină a muncii și rafinament. Analizându-i spectacolele, indiferent de textul montat, trupa cu care a lucrat, zona sau perioada creației din care provin ele, toate au ca numitor comun triada de mai sus. Căutător de armonii, șlefuitor atent al spectacolului în cele mai fine componente ale sale, regizorul are plăcerea și bucuria descoperirilor ce țin deopotrivă de spațiul teatral, dar și de zona antropologicului. (Daniela Șilindean).