Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ora 17.00, proiecție film documentar: Aici Nora Iuga, în regia lui Vlad Rotaru. Prezintă Daniel Vighi.

Filmul a luat Premiul pentru imagine la Festivalul de Film Documentar Românesc Docuart 2014, intrând în Caravana Docuart 2015.

Cu: Nora Iuga, Bianca Burța-Cernat, Corina Sabău, Octavian Soviany, Constantin Abăluță
Imaginea: Nicu Rotaru, Petre Apostol, Vlad Rotaru, Cezar Gheorghe, un cristian
Muzica: Grodek
Un film de un cristian
73 min, CDPL.DOC

 

Sinopsis: Filmat în 6 ani (2008-2014, la București și Berlin), documentarul recompune, ca un puzzle, figura unui scriitor carismatic, plin de viață, insistând pe un aspect neobișnuit. Foarte tânără, Nora Iuga a picat examenul la Facultatea de Teatru și Film. Pornind de la această mărturisire, ca și de la multe alte confesiuni care se rostogolesc pe parcursul celor 75 min, documentarul încearcă să ilustreze nu doar succesul literar real al scriitoarei și traducătoarei, ci și talentul real, nativ, al omului Nora Iuga. O poveste de viață, de dragoste, pasiuni, succese și eșecuri, filmul e o pledoarie pentru relevanța modelelor umane și culturale.