Școală de vară pentru copii la Librăria La Două Bufnițe
În perioada 7 – 11 august 2017, Asociația Melopolis organizează împreună cu librăria La Două Bufnițe o școală de vară culturală și distractivă pentru copii între 6 și 10 ani: Școala de vară urbană ÎN CETATE, o călătorie înapoi în timp prin muzică, literatură și artă.
În cadrul școlii de vară, copiii vor avea parte de: ateliere muzicale, scriere creativă, arte plastice și lectură și vor face plimbări culturale prin cartierul Cetate, unde își au sediul cele două Bufnițe.
Copiii vor construi instrumente muzicale din epoci diferite folosind materiale neconvenționale, dar și din materiale reciclate. Aceștia se vor familiariza cu modul în care acestea produceau sunetele, vor afla lucruri mai puțin știute despre muzica care se cânta în perioada în care orașul era sub ocupația turcilor, despre muzica de după 1716, de la 1800 și de la 1900 și vor afla aspecte inedite din viața unor compozitori și interpreți renumiți care au concertat în orașul nostru.
Plimbările culturale prin cartierul Cetate vor fi un prilej de a cunoaște mai bine orașul în care trăiesc, de a afla importanța patrimoniului construit sau informații despre personalitățile istorice și culturale ale unor vremuri de mult apuse, care au locuit sau doar au trecut pentru scurt timp prin oraș.
Copiii vor realiza un proiect legat de ceea ce au învățat nou despre oraș, exprimând prin scris, desen sau confecționând un instrument muzical ceea ce i-a impresionat cel mai mult din călătoria în trecut prin istoria și cultura orașului nostru, într-o atmosferă de vacanță.
La finalul Școlii de vară urbană ÎN CETATE, copiii vor pleca acasă cu povești noi din istoria orașului, vor primi diplome de participare, cărți și instrumentele și lucrările create.
Taxa de participare pentru Școala de vară urbană ÎN CETATE este de 200 lei/copil și se achită la înscriere. Intervalul orar este 10-13, de luni până vineri. În acest cost sunt incluse: materialele folosite pentru confecționarea instrumentelor și pentru partea de arte plastice, materiale informative, câte o carte și o băutură răcoritoare zilnic.
Numărul de locuri este limitat. Pentru înscriere și informații suplimentare: Dan Simion (dan@melopolis.ro, tel. 0741 121 098) sau Raluca Selejan (raluca.selejan@ladouabufnite.ro, tel. 0799 704 111).