Cu 94 de cărți spre Ithaca – final de campanie

„Călătoria pe care am propus-o a început, ca oricare alta, cu o hartă. Am construit o librărie virtuală sub forma unei hărți care să ne ducă, prin intermediul celor 94 povești pe care le recomandăm, către 94 de destinații. Geografia fizică a librăriei noastre a devenit, așadar, și una virtuală, iar călătoria, una livrescă. Am pornit din Timișoara înspre Ithaca și am străbătut, vreme de trei luni, întreaga lume. Câte o carte a devenit zilnic un bilet de călătorie care ne-a purtat prin țară, dar și dincolo de granițe: înspre Est, la Chișinău, Cernăuți, Rusia ori Bagdad, în Nord și Vest, din Islanda în Franța și SUA, în Sudul napolitan. Și când vom ajunge la capătul lumii, o vom lua de la început, adică de la începuturile literaturii. Ne vom îndrepta spre Ithaca. Povestea tuturor călătoriilor o vom încheia acolo, alături de Daniel Mendelsohn și a sa carte, O odisee”

Ca să străbatem lumile ficționale, e important ca din bagaj să nu ne fi lipsit cel puțin trei lucruri: amintirile noastre, pe care le putem modela sub forma unei spirale așa cum doar Nabokov ne poate învăța, 

apoi povestea (a se citi forma) care stă la baza tuturor poveștilor, în cazul nostru Odiseea lui Homer, despre care ne-a vorbit nimeni alta decât Adriana Babeți într-un curs dedicat celor de la 0 la 99 de ani

și imaginația, al optulea continent descoperit și salvat de Sakiz Sardunya a lui Elif Shafak.

Cu toate astea, ne-am dus spre Lumea scrisă a lui Martin Puchner, unde am fost întâmpinați de o hartă cu numeroase destinații. Traseul fascinant prin timp și spațiu ne poartă prin 4000 de ani de literatură. Ceea ce ne prezintă Martin Puchner e o călătorie în lume cu ajutorul cărților, dar și o călătorie a cărților prin lume cu ajutorul tehnologiei. Fie că au fost scrise pe tăblițele sumeriene ori pe hârtie, fie că au avut o răspândire mai restrânsă sau mai largă – odată cu inventarea tiparului –, poveștile nu doar că au supraviețuit, dar au început să călătorească prin lume și au schimbat astfel, parafrazând titlul cărții lui Puchner, oamenii, istoria și civilizația.

De aici, din Lumea scrisă, nu ne-a rămas decât să pornim în călătoria noastră spre Ithaca. Iar ea a început din Timișoara, de La Două Bufnițe. Vreme de două săptămâni, am străbătut Timișoara și Banatul, în timp și spațiu, în proză, poezie, memorii sau jurnale.

Apoi, în 16 iunie, de Bloomsday, ca orice călători care vor să se documenteze despre destinația finală, am recitit Ulise al lui Joyce și l-am rugat pe Mircea Mihăieș  să ne spună mai multe despre Ithaca lui Leopold Bloom, știind că din ziua de 16 iunie 1904 ”tot ce supraviețuiește e drumul”. Dacă tot facem o paranteză livrescă în călătoria noastră, în ziua următoare Dana Crăciun ne-a introdus în lumea Oamenilor din Dublin.

Și de aici, din lumea celor morți, a celor absenți care rămân mereu prezenți, am mers direct spre Europa Centrală de ieri și de azi, în care, așa cum a spus Danilo Kiš, ”fiecare vede (…) ceea ce vrea să vadă!”. Ne-m întoara în Timișoara și Banat, pentru a vedea încă o dată că acest spațiu ficțional sau real nu este altceva decât un ”El Dorado aux confins”.

Am continuat călătoria noastră cu opriri prin România: din Medelugoj la ultima vară la bistritz, de la Cluj, din Piezișă, la #văvedemdinsibiu, până la întâlnirea cu Silvia Albu, singura librăreasă din Piteștiul anilor ’80, urmând să ne oprim la București, unde am poposit câteva zile bune, căci am avut ”întâlniri periodice cu scriitorii din capitală” și un traseu inedit prin Parcul Tineretului, „unde toată geografia va converge spre cei doi grifoni masivi, rânjiți, care străjuiesc intrarea în Crematoriu”. 

De aici ne-am îndreptat către Moldova de dincolo și dincoace de Prut, cu o oprire scurtă la Constanța, pentru că ”timpul ne mănâncă la toți biscuiții”. Apoi, asemeni porumbelului alb din Avalun, am zburat la Cernăuți și de acolo în Rusia lui Mandelștam și Ahmatova.

Numai bine cât să ne întoarcem în Occident ca să ne întrebăm: ce mai reprezintă el azi? Din Franța Leilei Slimani la Parisul Regelui Solomon și până în Parisul americanilor de după mai ’68 al lui James Baldwin, ne-am pus neîncetat această întrebare. Și pentru că tocmai ne-am confruntat cu o pandemie, nu se poate să nu fi străbătut și Oranul lui Camus devastat de Ciumă, ca mai apoi să mergem în Bagdad, să vedem până unde pot duce limitele violenței.

Având în minte imaginea planetei sub forma unui imens ”fosso carbonario”, am fost pregătiți să vizităm Napoli al Elenei Ferrante, ca să aflăm cum violența, care a stat la originea multor povestiri despre acest oraș, a luat forma multor clădiri frumoase de astăzi. Din fața bisericii San Giovanni a Carbonara vom ajunge în Anglia de dinaintea cuceririi normande și am rămas acolo până în Anglia contemporană a lui Jonathan Coe. 

Apoi am încercat să vedem aurora boreală: din Groenlanda, de pe ghețarul fiului inexistent, Kangerdlugssuaq, până în Norvegia, via Islanda.

Am părăsit Occidentul prin poveștile mai mult sau mai puțin ficționale a trei est-europeni ca să ajungem în SUA, unde ne-am întors în timp, de la freamătul începutului de secol XX la New Yorkul anilor ’60-’70, New Yorkul lui Patti Smith, până la viața din Missouri a celui mai îndrăgit profesor de literatură, Stoner. 

De aici ne-am îmbarcat pe goeleta Speranța, care ne-a dus direct la capătul lumii, în Țara de Foc și Patagonia, ca de acolo să ne întoarcem la începuturile istoriei, unde Mama Na Tura ne-a fost un ghid strașnic. 

Și numai din acest punct, de la capătul lumii și de la începuturile istoriei, ne-am îndreptat spre Ithaca. Povestea tuturor călătoriilor o vom încheia acolo. Sau poate că nu.

Expect the unexpected!