Vă așteptăm vineri, 27 mai, începând cu ora 18.00, la lansarea și sesiunea de autografe dedicată romanului-puzzle – Vulpea lui Akira, în spațiul primitor al librăriei La Două Bufnițe din Timișoara. Alături de autor va fi scriitorul și jurnalistul Robert Șerban. Evenimentul va fi transmis și live pe pagina de Facebook a librăriei La Două Bufnițe.

„Ioan Mihai Cochinescu este unul dintre prozatorii de forță și bravură ai generației mele, autor al unui roman-cult al vremii, mult iubit de optzeciști, numit Ambasadorul, și al mai multor volume de povestiri, între care Visul de iarnă al Isabellei. De la-nceput a atras atenția criticii ca un prozator artist, rafinat și baroc, dar și ca un spirit polivalent, fiind în același timp muzicolog, pianist și violonist, estetician, artist fotograf și autor de filme experimentale. Vulpea lui Akira e un fermecător roman-puzzle, impregnat de nostalgie ca o pictură de Chagall. În el trăiește cu intensitate Timișoara copilăriei și adolescenței autorului, centrată pe casa Secession în care-a locuit, oraș în care comunismul epocii n-a reușit să oblitereze oamenii și obiectele unei mult mai vechi tradiții culturale. Avem în povestirile care se succed o atmosferă densă și misterioasă, plină de lucruri vechi și prețioase, de personaje în continuă levitație emoțională, între care cele feminine sunt strălucitoare ca niște păsări exotice. Un strat cultural subtil aduce în lumea reală inserturi de o naturalețe paradoxală: în acțiune intervin adesea eroii autorului, Vivaldi, Beethoven, Michelangelo Antonioni, Márquez, Cortázar, Akira Kurosawa sau Vargas Llosa, care se apleacă peste umărul scriitorului cu familiaritate, dialogând cu el despre viață și destin.“ Mircea Cărtărescu

Ioan Mihai Cochinescu (16 aprilie 1951, Timișoara) este scriitor, eseist, estetician, profesor de pian, jurnalist, realizator TV și doctor în muzică-estetică al Universității Naționale de Muzică din București. Încă din adolescență scrie proze scurte în revista Argeș și realizează filme artistice și documentare de scurtmetraj. Filmul său Când oamenii se joacă este premiat pentru scenariu și regie la București (1969), iar la Hiroșima, Japonia (1975), obține Marele Premiu și Medalia de Aur. Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1993), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (1982) și al PEN Club România (2019). Interzis de cenzura în toamna anului 1989, romanul său Ambasadorul (Editura Cartea Românească) apare în 1991 și este distins ulterior cu Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Liviu Rebreanu. Publică romanul Rock & Depeche. Filmul unui roman (Editura LiberArt, 1993), apoi prozele scurte din anii ’80: Visul de iarnă al Isabellei și Insula (Editura RAO, 1996), volumele de eseuri Tratatul de Caligrafie, Tratatul de Alchimie (Editura Libertas, 2006) și Tratatul despre sublim (Editura Libertas, 2007), monografia-album Vivaldi în Veneția (Editura LiberArt, 2009) și cărțile pentru copii: Micul venețian. Antonio Vivaldi (Editura Didactica Publishing House, 2014) și Oul care zboară. Constantin Brâncuși (Editura Didactica Publishing House, 2015), ambele în colaborare cu artista vizuală Sidonia Călin.