Luca Dragu: Sunteţi un scriitor columbian, dar unul care a locuit in mai multe oraşe, în mai multe ţări. În ce fel a influenţat asta opera dumneavoastră?
Juan Gabriel Vasquez: Faptul că am trăit în ţara mea a fost foarte important pentru mine. Am emigrat în 1996, la vârsta de 23 de ani şi motivul pentru care am crezut că plec a fost să devin scriitor. Există o tradiţie în rândul scriitorilor latini-americani ca scriitorii să îşi părăsească patria pentru a deveni scriitori. Gabriel Garcia Marquez, cel mai mare scriitor columbian a scris “Un veac de singurătate” în timp ce se afla în Mexic. Există această idee la noi că e nevoie să plecăm din ţările noastre pentru a deveni scriitori. În situaţia mea, cred că cei trei ani pe care i-am petrecut în Franţa, respectiv cei treisprezece pe care i-am petrecut în Spania au contribuit la înţelegerea activităţii mele, mi-au dat o detaşare aparte, una necesară exploatării în ficţiune. De-asemenea, mi-au permis să dezvolt un anumit tip de relaţie cu munca mea. O relaţie de disciplină, de valoare, de solitudine, una necesară pentru a scrie romane. Prin urmare, nu mă pot gândi la munca mea în absenţa iubirii pentru ţara mea. Cred ca fost imperios necesar să plec din ţara mea natală pentru a putea scrie cărţile pe care le-am scris.
L.D: Ştiu că v-aţi mutat cu ceva timp în urmă înapoi în Bogota. Cum v-aţi regăsit oraşul după toţi aceşti ani? De ce aţi ales să reveniţi în acel moment?
J.G.V: M-am întors înapoi în Columbia în primul rând pentru motive de familie, personale, legate de familia mea şi a soţiei mele. M-am gândit că era un moment foarte bun să ne întoarcem, deoarece vroiam ca fetele mele să copilărească în Columbia la fel cum am făcut-o eu. Ceea ce nu ştiam e că un eveniment care va schimba istoria Columbiei avea să se întâmple: începerea negocierilor de pace între guvernul Columbian şi gherila marxistă, pentru a pune capăt unui război care a avut loc în Columbia din 1964.
Deci m-am întors din motive personale, dar am rămas din responsabilitate faţă de ţara mea. Nu numai pentru pentru a participa la această discuţie publică, cât pentru a apăra negocierea păcii, pentru a susţine terminarea războiului. A fost foarte important pentru mine să susţin eforturile depuse pentru terminarea războiului, prin această negociere.
L.D: Este adevărat că în cărţile dumneavoastră inseraţi mai multe personaje inspirate din persoane pe care le cunoaşteţi din viaţa de zi cu zi? Ele ştiu acest lucru? Dacă da, ce părere au aceşti oameni despre acest lucru?
J.G.V: Da, întotdeauna sunt conştiente de asta. De exemplu, în ultimul meu roman, “Forma Ruinelor”, m-am inserat chiar pe mine ca personaj. Cartea este narată de către un scriitor pe nume Juan Gabriel Vasquez, a cărui biografie e la fel ca a mea, şi există un pasaj când acest personaj are nevoie de un doctor şi merge la un doctor care este inspirat de către un doctor pe care chiar l-am cunoscut, şi pentru a-I folosi detaliile sale personale şi alte lucruri din viaţa lui în ficţiunea mea, i-am cerut permisiunea, bineînţeles. Nu am fost atât de nesăbuit. Deci de fiecare dată când folosesc o persoană reală pentru a crea un personaj, vorbesc cu acea persoană, o intervievez, şi în acest fel ei ştiu că vor apărea în carte. Şi cred că de cele mai multe ori, le place.
Interviul integral aici: https://www.bookaholic.ro/interviu-cu-scriitorul-juan-gabriel-vasquez-realizat-de-luca-dragu-elev-in-clasa-a-x-a-la-filtm-vii.html