Dragii noștri,

Anul acesta ne-am înființat un ONG al librăriei, Asociația Culturală La Două Bufnițe, prin care să putem diversifica activitățile și evenimentele pe care le facem zi de zi, din decembrie 2016. Așa cum am anunțat la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu ediția 2020, cele trei proiecte pentru care ați fost alături de noi și pentru care ne-ați votat, vor fi realizate:

  • Vrem să donăm cărți copiilor care citesc foarte mult și au mai puține posibilități materiale
  • Vrem să facem o platformă online a librăriilor independente din România
  • Vrem să facem o rezidență literară la Bufnițe pentru scriitori români

Săptămânile acestea ne-ați scris și ne-ați întrebat cum ați putea fi alături de noi pentru a realiza ceea ce ne-am propus. Așadar, am venit cu o listă de propuneri, dumneavoastră alegeți varianta care vă pică cel mai bine și cu care sunteți cel mai confortabil:

  • Puteți REDIRECȚIONA 3,5% din impozit pe 2019 către Asociația Culturală La Două Bufnițe pentru proiectele culturale pe 2020: www.redirectioneaza.ro/asociatia-culturala-la-doua-bufnite. Termenul limită pentru depunerea formularului 230, prin care puteți să redirectionați 3,5% din impozitul pe venit către o organizație non-profit, s-a prelungit până pe 30 iunie și permite bifarea acestei opțiuni pentru o perioadă de doi ani. Redirecționează și dă mai departe.
  • Puteți DONA o sumă de bani direct în contul asociației: Asociația Culturală La Două Bufnițe, RO29 PIRB 3701 7470 2400 1000, First Bank. Donează și dă mai departe, poate mai sunt persoane care doresc să susțină proiectele librăriei și asociației noastre.
  • Puteți SPONSORIZA o activitate a asociației, dacă sunteți persoană juridică. Pentru detalii legate de pachetele de sponsorizare, vă rugăm să ne scrieți pe contact@ladouabufnite.ro.