Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) au decis, împreună cu instituțiile partenere, formula precauției totale în contextul sanitar actual, mutând ediția din acest an a evenimentului în online. Lecturile publice și dialogurile scriitorilor invitați vor avea loc față în față, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare în ceea ce privește prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19, însă publicul va putea urmări evenimentele doar în mediul online, pe pagina de Facebook a Festivalului.

„FILTM este un eveniment pentru cei pasionați de literatură. Iar dovada a fost chiar publicul care, încă de la prima ediție, an de an, a umplut, deseori până la refuz, Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara. Din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse recent de către autorități, ne vedem obligați să organizăm festivalul online, și nu cu public în sală, așa cum ne-am fi dorit enorm și cum eram pregătiți să o facem. Ca să fim cititori buni trebuie să fim sănătoși. Pandemia e o realitate, nu o ficțiune, dar nu ne va stinge iubirea pentru literatură, dimpotrivă, ne-o va spori. Iar acest lucru se va vedea de miercuri până vineri, cu începere de la ora 17, când numărul celor care vom urmări a X-a ediție a FILTM va fi – sunt convins – foarte mare ”, a declarat Robert Șerban, Președintele FILTM.

Începând de miercuri, 27 octombrie, până vineri, 29 octombrie, în fiecare seară de la ora 17.00, iubitorii de literatură vor avea ocazia să ia parte la 10 lecturi publice susținute de oaspeții FILTM, multe dintre acestea din volume inedite, aflate în curs de apariție, și la trei mari dezbateri pe teme extrem de actuale: despre literatura mileniului III și felul în care un scriitor poate „fenta” sfera literaturii comercial-vandabile, despre apartenența generațională a scriitorilor versus „individuare” și despre felul în care scriitorii pot livra istoria personală ca fiind parte dintr-una a societății sau a unei comunități.

PROGRAM:

Miercuri, 27 octombrie

Tema serii: Literatura mileniului III: joc serios, formule comerciale și gustul public

Hervé Le Tellier în dialog cu Mirela Nagâț

·        Deschiderea celei de-a X-a ediția a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” – Robert Șerban, Președinte

·        Lectură publică Hervé Le Tellier – din romanul Anomalia, recompensat cu Prix Goncourt 2020, apărut în ediție românească la Editura Pandora M, în colecția „Anansi. World Fiction”, în traducerea Mădălinei Ghiu

·        Dialog

Joi, 28 octombrie

Tema serii: Apartenență generațională și individualitate poetică

Lecturi publice și dezbateri, cu participarea scriitorilor: Magda Cârneci, Simona Popescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Romulus Bucur / Moderator: Cosmin Ciotloș

·        Lectură publică Magda Cârneci – din volumul Opera poetică, apărut la Editura Cartea Românească, în 2017, și din volumul Canto Spiritual, în curs de apariție la Editura Tracus Arte

·        Lectură publică Simona Popescu – din Juventus, volum în curs de reeditare în colecția „Opera poetică” de la Editura Rocart), Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, volum apărut la Editura Cartea Românească, în 2006, și din volumul Cartea plantelor și animalelor, în curs de apariție la Editura Nemira, colecția „Vorpal”

·        Lectură publică Bogdan Ghiu – din volumul de versuri Cu Orice e posibil, apărut la Nemira, în 2019, și din eseul Pandemiocrația, publicat de Editura Tact, în 2020

·        Lectură publică Florin Iaru – povestiri inedite, dintr-un nou volum, aflat în pregătire: Povestiri insuportabile

·        Lectură publică Romulus Bucur – poeme inedite, din două volume aflate în curs de apariție: mare nostrum și fata săracului

·        Dialog

Vineri, 29 octombrie

Tema serii: Politica literaturii și poetica intimității

Lecturi publice și dezbateri, cu participarea scriitorilor: András Forgách, Petru Cimpoeșu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa / Moderatoare: Magda Grădinaru

·        Lectură publică András Forgách – din romanul Dosarele mamei mele, apărut în ediție românească la Editura Pandora M, în colecția „Anansi. World Fiction”, în traducerea lui Andrei Dósa

·        Lectură publică Petru Cimpoeșu – din romanul Scrisori către Taisia, în curs de dispariție la Editura Polirom

·        Lecturi publice Daniel Vighi și Viorel Marineasa – din volumul Continentul gri. Timișoara culturală în arhivele Securității, carte în curs de apariție la Editura Ariergarda

·        Dialog

·        Închiderea celei de-a X-a ediția a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara găzduiește în programul său și o expoziție multimedia inedită semnată de artistul media și regizorul de filme independente Péter Forgács, fratele scriitorului András Forgách. În această expoziţie artistul a lucrat cu propriile amintiri: a prelucrat arhiva care dezvăluie povestea unei familii, în centrul ei aflându-se figura mamei. Instalaţia lui Péter Forgács împreună cu romanul Dosarele mamei mele, cartea din care András Forgách va citi la FILTM, constituie cronologia unei perioade de un deceniu, care redă, prin reorganizarea arhivei private, modul în care practicile autoritare din epoca lui Kádár au definit viaţa cotidiană. Expoziţia, găzduită la etajul al doilea al Muzeului de Artă din Timișoara, va fi deschisă în perioada 15-31 octombrie 2021.


Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) a fost inițiat în toamna anului 2012, ca un proiect care îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă” şi să redefinească pe harta literară a României, dar şi pe cea europeană, identitatea oraşului Timişoara. Echipa de organizare îi reunește pe: Robert Șerban, Oana Boca Stănescu, Ioana Gruenwald, Oana Doboși și Raluca Selejan.

Organizatori: Asociația Culturală La Două Bufnițe și Headsome Communication

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar general al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara şi al Consiliului Local Timișoara. Proiectul este realizat și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Ministerului Culturii.

Parteneri: Muzeul Național de Artă Timișoara, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Liszt București, ArtEncounters, Fundația Triade, Editura Pandora M, Anansi. World Fiction, Editura Polirom, Editura Tracus Arte, Uniunea Scriitorilor – Filiala Timișoara, Universitatea de Vest din Timisoara

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, TVR Timișoara, Scena9, LaPunkt, SpotMedia, IqAds, Observator Cultural, Filme. Cărți, Revista Familia, LiterNet, Agenția de carte, BookHub, Suplimentul de cultură, Ceașca de cultură, Banatul Azi,  Timpolis, Puterea a Cincea, Știri de Timișoara, West City Radio

Sponsor principal: Continental Anvelope Timișoara

Sponsori: Restaurant Casa Bunicii, Enoteca de Savoya, DosetImpex

Site oficial: www.filtm.ro