Marți, 9 octombrie 2018, de la ora 18.30, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) are loc lansarea volumului „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea”editat de Simona Preda și apărut la editura Corint, în cadrul colecției „Istorie cu blazon”, inițiată și coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga.

La eveniment, vor vorbi: Simona Preda, istoric și eseist, Mircea Mihăieș, profesor universitar și eseist, Marcel Tolcea, profesor universitar și scriitor și Robert Șerban, scriitor și jurnalist cultural. Moderatorul discuției va fi Flori Mihalache, PR Manager Editura Corint.

„Nu mi‑am propus o biografie a reginei, ci mai degrabă un colaj, o completare, atât cât a fost posibil, cu documente de arhivă în care s‑au reflectat evenimentele majore din viața Elenei, din momentul căsătoriei cu Carol și până când este obligată să părăsească România, în seara zilei de 2 noiembrie 1932.”, susține Simona PREDA.
Despre volum

Titlul „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea” este rezultatul unei cercetări ample, care a durat un an și s-a concentrat asupra unor fonduri din Arhivele Naționale ale României. Documentele datează din perioada 1921-1932, multe dintre acestea fiind scrisori, copii după documente oficiale, acte de stare civilă, corespondență purtată între persoane din anturajul principelui moștenitor Carol și al principesei Elena (cuprinse în Fondul Casa Regală), Monitorul Oficial, fragmente din jurnalul reginei Maria, decupaje din presa străină și fotografii.

 

„Regina Elena a României s-a născut într-una dintre cele mai ilustre familii din istorie, în străvechea dinastie a Danemarcei, care ajunsese să domnească și în Grecia. Era descendența directă a Reginei Victoria a Marii Britanii și a mai multor regi ai Prusiei și împărați ai Germaniei, pentru a nu pomeni decât puțin din strălucitul ei pedigree. Lucru încă și mai rar, Elena a întrunit calități greu de întâlnit laolaltă: a fost, în diverse etape ale vieții ei,  fiică de rege, soră de rege, noră de rege, soție de viitor rege și mamă de rege. Dar acest rar privilegiu genealogic a fost, poate, și povara destinului Elenei. Pentru că aproape orice referire la ea, orice caracterizare și orice judecată se raportează mai întâi la regii în preajma cărora a trăit, iar viața Elenei, trăsăturile ei de caracter, trăirile ei, bucuriile și suferințele, credințele și speranțele ei rămân aproape întotdeauna în umbră, în plan secund. Însăși titulatura cea mai cunoscută a ei o plasează acolo. Ea nu este Regina, ci Regina-mamă. […] A fost iubită de români ca victima a unei casătorii nereușite cu nestăpânitul Carol al II-lea și a fost respectată ca mamă protectoare a micului și apoi tânărului rege Mihai. Dar nu a fost cu adevarat cunoscută.” Filip-Lucian IORGA

SIMONA PREDA este istoric, publicist, eseist. Este licențiată în filosofie și istorie la Universitatea din București și a obținut doctoratul în istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă. Paradigma omului nou”. A publicat volumele Patrie română, țară de eroi (Curtea Veche Publishing, 2014), „Tot înainte!”. Amintiri din copilărie (coautor, alături de Valeriu Antonovici, Curtea Veche Publishing, 2016). În prezent este jurnalist cultural și colaborează cu articole la revistele România Literară, Orizont, LaPunkt.